Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB)

Legea nr.129/11.07.2019, modificată prin OUG nr. 43/2021, act normativ publicat în M.O. nr.561/31.05.2021, constituie cadrul legislativ care își propune să combată finanțarea activităților teroriste și nu numai. Legea a intrat în vigoare la data de 31.05.2021. Scopul este cel de instaurare a unui grad de transparență în ceea ce privesc tranzacțiile din piață.

Ce implicații are asupra contabilității?

Efectele contabile sunt insesizabile. Legea are ca prim obiectiv instaurarea unui grad de transparență cu privire la diversele tranzacții din piață. De exemplu băncile comerciale vor sesiza orice sumă suspectă din conturile clienților acesteia, oficiului ONPCSB. Pragul a fost stabilit la valoarea de 10.000 euro. Asociațiile și fundațiile constituite înainte de publicarea prezentei Legi au avut ca termen limită să își declare beneficiarii reali la fel ca și societățile comerciale. Această lege constituie prima cărămidă în lupta continuă privind definirea imaginii de ansamblu al lanțului asociaților, respectiv, cel al acționarilor companiilor.

Verifică cele mai uzuale întrebări și răspunsuri privind depunerea beneficiarului real.

Site-ul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor este disponibil aici: http://www.onpcsb.ro/.

Vezi evoluția Legii nr.129/11.07.2019.

Acordă o rencenzie articolului:
5/5