Conform Codului Muncii, fiecare salariat are dreptul la concediul de odihnă plătit, pe o durată de minim 20 de zile pe an, durata fiind stabilită în contractul individual de muncă, în conformitate cu reglementările în vigoare și contractul colectiv de muncă aplicabil. Cei care muncesc în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, persoanele cu handicap, nevăzătorii şi tinerii în vârstă de până la 18 ani, beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar, de cel puţin 3 zile. Sărbătorile legale, stabilite prin lege şi contractul colectiv de muncă nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.
Pentru perioada de concediu de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație care reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din contractul individual de muncă din ultimele trei luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Salariaţii au dreptul la zile libere plătite pentru evenimente deosebite in familie sau pentru alte situaţii, astfel: la căsătoria salariatului, 5 zile; la căsătoria unui copil, 2 zile; la naşterea unui copil, 5 zile (10 zile dacă a urmat un curs de puericultură); decesul soţului, copilului, părinţilor, socrilor, 3 zile; la decesul bunicilor, fraţilor, surorilor, 1 zi; donatorii de sânge, conform legii; la schimbarea locului de muncă in cadrul aceleiaşi unităţi, cu mutarea domiciliului in altă localitate, 5 zile.
Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie; Vinerea mare; prima şi a doua zi de Paşte; 1 mai; 1 iunie; Duminica Rusaliilor şi a doua zi de Rusalii; 15 august; 30 noiembrie; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun; 2 zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Calcul concediu de odihnă
Fiecare angajat are dreptul la minim 20 de zile : 12 luni = 1,66 zile de concediu pe lună
Dacă angajatul începe activitatea la 1 ianuarie, înseamnă că până la sfărșitul lunii septembrie va avea acumulate 15 zile de concediu (1,66 x 9 = 15 zile). Dacă angajatorul decide să ofere mai mult de 20 de zile pe an, acest lucru trebuie menționat în contractul colectiv de muncă sau în Regulamentul Intern.
Cu cât se platește o zi de concediu 2022?
Pentru zilele în care a fost în concediu de odihnă, angajatul primește o indemnizatie de concediu. Aceasta se calculeaza fie conform venitului din luna în care se ia concediu, fie din veniturile din ultimele 3 luni, în funcție de care calcul il avantajează mai mult pe salariat. Atunci când se calculează indemnizația de concediu, sunt luate în calcul toate sporurile și indemnizațiile permanente de care beneficiază angajatul.
Cuantumul unei zile de concediu se calculează din salariul brut. De exemplu, dacă un angajat are un salariu brut lunar de 4.000 de lei și solicită concediu în luna iulie, cele două metode de calcul arată in felul urmator:
4.000 : 22 (zile lucratoare) = 181,81 lei
4.000 x 3: 64 (zile lucratoare din ultimele 3 luni) = 187,5 lei
https://www.codulmuncii.ro/titlul_3/capitolul_3/sectiunea_1_1.html
În cazul acesta, a doua metodă de calcul este mai avantajoasă pentru angajat și aceasta este metoda care se va folosi.
Angajatorul poate plăti contravaloarea concediului de odihnă, în cazul în care angajatul nu l-a efectuat, însă doar la încheierea contractului. La încetarea contractul de muncă salariatul primește contravaloarea zilelor de concediu pe care nu și le-a luat. De asemenea, dacă a beneficiat de mai multe zile de concediu decât prevedea cotractul, i se va reține din ultimul salariu contravaloarea zilelor de concediu de care a beneficiat în plus.
În cazul în care un angajat nu își ia concediu de odihnă deloc pe parcursul unui an, angajatorul este obligat să i-l acorde în maximum 18 luni din momentul în care angajatul a obținut acest drept. Altfel spus, după un an de muncă în care nu ați beneficiat de concediu, trebuie sa vă luați concediu în urmatoarele 6 luni (12 luni de cand a inceput contractul + 6 luni).